загруженное

Dis-de-dimineață s-a-nălțat spre cer ciocîrlia

Lăsînd departe-n urmă glia.

Și-a-nceput să cînte cu înfrigurare,

Urcîndu-se mereu sus, spre soare.

 

În țarină era liniște mare

Iar trilul ei plăcut

Se auzea din depărtare.

Toată creatura era înteresată.

 

Numai țăranul care s-a dus lu plug.

Era ocupat să-și pună boii-n jug.

Să se apuce de arat,

De grăpat și semănat.

 

Dar în timp ce el s-a pregătit,

Dintr-o dată s-a oprit.

Și uitîndu-se la pasăre, în sus,

Cu vorbe de dojană i-a spus:

 

”Ce tot cauți, tu, ciocîrlie,

N-ai de lucru-aici, la glie?

Pune mîna și lucrează,

Ca să ai ceva de-amiază!”

 

”O!-i răspunse ciocîrlia,

Mare-mi este bucuria,

Cînd îl văd pe mîndrul soare

Cum în negură- răsare

 

Și ne luminează cîmpul,

Munții, văile și crîngul.

Cu căldură ne-ncălzește

Și ne-nveselește.

 

De-aia cînt și sunt voiasă

Că trăiesc pe-acest pămînt,

Sub protecția miloasă

Al Părintelui Cel Sfînt.

 

Îl laud pe Bunul Dumnezeu

În fiecare zi mereu,

Că mă ține ca pe-un crin,

Cînd spre el, eu mă închin.

 

Cît privește de mîncare,

Fii pe pace, frățioare;

Are Domnul ce să-i dea,

Zilnic, ca să pot cînta!”

Advertisements