Eseu

la Psihologie

Tema: Cum îmi cunosc discipolii mei?

     “ Întrucît natura şi societatea umană progresează prin diferenţiere şi nu prin uniformizare, interesul educatorilor nu trebuie să fie tocirea particularităţilor individuale pîna la dispariţie, ci respectarea lor, pentru ca prin educaţie şi instrucţiune fiecare individualitate să poată fi transformată într-o personalitate umană, capabilă să creeze noi valori materiale şi spirituale.” (Dicţionar de pedagogie contemporană)

     Centrul universului unei școli, este elevul, asemenea unei scoici, ce-și apără mărgaritarul, scopul școlii este formarea copilului pentru viață, profesorul acționînd în școală nu pentru el însuși, ci pentru elev. Pentru ca actul educativ să fie în același timp și eficient si plăcut, inegalitate dintre profesor și elev trebuie depășită. Elevul, vrea să găsească în profesorul său nu un specialist cu o înaltă calificare ci un sprijin la care poate apela în situațiile dificile ce vor apărea pe parcursul vieții sale de școlar. Cerința unei relații pedagogice de parteneriat dintre elev și învățător, se poate constitui numai pe baza respectării unei condiții fundamentale: cunoașterea personalității elevului. Raportarea profesorului la elev, presupune din partea profesorului, în primul rînd recunoașterea unicității sufletului copilului, confirmarea și respectarea personalității lui.

Cunoașterea psihologică a elevilor de către profesor, este foarte dificilă și complexă dar extrem de profitabilă pentru activitatea fiecărui copil în parte dar și pentru activitatea întregului colectiv de elevi. De aceea psihologia, pune la dispoziția profesorului un ansamblu de metode. Ele constituie structuri algoritmice, programe care reglează activitatea de cunoaștere, ajutându-l pe cadrul didactic să  depășească nivelul de cunoaștere empirică a elevului. Ele nu urmăresc doar construirea unei imagini asupra personalităţii elevului aşa cum este ea în prezent, ci și reflectă dinamica devenerii pînă la momentul dat, identifică cauzele care au determinat formarea ei, și cel mai important anticipează evoluția de mai departe a personalității copilului.

Din punct de vedere al scopului și al gradului de obiectivitate, metodele de cunoaștere psihologică sunt împărțite în două categorii:

  • metode clinice: observația convorbirea, metoda biografica – scopul cărora sunt cunoașterea cît mai amănunțită a persoanei;
  • motode psihometrice: chestionarul, testul, experimentul – scopul cărora sunt cunoașterea cît mai obiectivă a persoanei.

 

Voi explica cîteva metode de cunoaștere psihosocială:

Metoda observaţiei constă în urmărirea atentă şi sistematică a comportamentului unei persoane cu scopul de a sesiza aspectele sale caracteristice. Observaţiile pot fi spontane prin sesizarea calităţii prestaţiilor, greşelilor celor mai frecvente manifestări de indisciplină sau neatenţie şi sistematice urmărindu-se identificarea fiecărei surse de eroare. Obsevaţia sistematică debutează cu stabilirea scopului, se face în condiţii cât mai variate şi se notează cât mai exact faptele, pentru a putea fi separate în interpretări corecte. Observaţia nu se încheie după înregistrarea datelor, ci continuă cu interpretarea acestora pentru a diferenţia aspectele caracteristice de cele aparente, neesenţiale. Interpretarea corectă se va putea realiza numai prin raportarea unei conduite la ansamblul informaţiilor consemnate. Pentru uşurarea interpretării se poate apela la tabele de analiză a comportamentului. În interpretarea observaţiilor trebuie să se ţină seama de situaţie, de atitudinile subiectului, pentru a nu scăpa motivaţia actelor de conduită. Pentru clarificare, informaţii utile aduce convorbirea.

Convorbirea este conversaţia între două persoane, desfăşurată după anumite reguli metodologice, prin care se urmăreşte obţinerea unor informaţii cu privire la o persoană, în legătură cu o temă fixată anterior. Convorbirea este premeditată, are scop, vizează obiective psihologice, respectă anumite reguli. Ea poate fi liberă (fără o formulare anterioară a întrebărilor ) sau standardizată (întrebările sunt fixate dinainte şi nu pot fi modificate în timpul conversaţiei).

Chestionarul este un set de întrebări, bine organizate şi structurate pentru a obţine date cît mai exacte cu privire la o persoană sau un grup de persoane, şi ale căror răspunsuri sunt consemnate în scris. Marele avantaj al chestionarului este că valorizează introspecţia, iar dezavantajul este că nu suntem siguri dacă persoanele dau raportări ale propriilor simţăminte.

     Metoda biografică sau anamneza constă în analiza datelor privind trecutul unei persoane şi a modului ei actual de existenţă. Metoda poate fi utilizată cu succes în cunoaşterea psihologică a elevilor, fiind o radiografie a dezvoltării psihice a copilului, în care sunt evidenţiate cele mai importante momente din viaţa acestuia, aspecte care îşi pun amprenta asupra evoluţiei sale. Biografia pune în valoare specificul unei persoane, orietările sale, sensurile particulare pe care le capătă diversele momente ale existenţei.

Metoda testelor, deşi este una dintre cele mai folosite metode pentru cunoaşterea psihologică a persoanei, nu se recomandă a fi utilizată decât de specialişti. Funcţia principală este de a măsura diferenţele dintre indivizi sau dintre reacţiile aceluiaş individ în situaţii diferite. Testul reprezintă o probă standardizată din punct de vedere al sarcinii propuse spre rezolvare, al condiţiilor de aplicare şi instrucţiunilor date, precum şi al modalităţilor de notare şi interpretare a rezultatelor obţinute. Se pot distinge mai multe categorii de teste.

     Alte metode pe care le putem folosi sunt: experimentul, metoda scărilor de opinii, metoda cercetări documentelor școlare, metoda analizei produselor activității școlare, metoda interevaluării elevilor, studiul de caz, ș.a.

Rezultatele cunoaşterii psihopedagogice sunt înregistrate în diferite documente

ale instituţiilor de educaţie:

  • fişele şcolare, purtătoare de date personale ale elevilor,
  • caracterizările psihopedagogice secvenţiale (anuale) sau finale (la sfârşit de

ciclu de şcolarizare),

  • recomandările pe care anumite instituţii  şcolare le solicită unităţilor de

provenienţă a viitorilor lor elevi, recomandările pe care le solicită instituţiile

administrative sau nonguvernamentale pentru acordarea unor facilităţi

educaţionale, financiare sau general umanitare,

  • referinţe solicitate de instituţii administrative în caz de abateri de la normele

sociale,

  • raporturi de consiliere, de orientare sau de informare educaţională,

vocaţională, şcolară, profesională ş.a.

Cunoașterea elevilor este cheia unei activități didactice de succes. Cunoscînd elevii, vom putea proiecta eficient activitățile de predare-învățare-evaluare; vom putea crea un mediu pozitiv; vom adapta şi modela strategiile şi tehnicile de învăţare, conţinuturile, metodele de evaluare în funcţie de aptitudinile şi abilităţile, interese și calităţi personale; vom trata individual si diferențiat elevii; le vom descoperi și dezvolta potențialul; îi vom ajuta să se cunoască și să-și dezvolte încrederea în sine.

Fiecare cadru didactic trebuie să conștientizeze că cunoasterea elevului reprezinta un demers extrem de complex care presupune “a te apropia cu caldura de el, inseamna a-l ințelege, a identifica motivațiile intime ale acțiunii sale, a stabili legături între formele concrete ale conduitei si trăsăturile sale generale de personalitate”.

Advertisements