Omule! ce in viata te lupti infinit,

Pentru care-a trai e a-nfringe,

Doar pe tine-a ramas a te-nvinge.

Tu intregul pamint l-ai supus pas cu pas,

Peste tot ai patruns in adincuri,

Inaltimi ai urcat – totusi rob ai ramas

Lantuit de pacat si nimicuri.


Nevazut atom n-a ramas tainuit,

Esti stapinul epocii stiintei,

Si in cosmos, ce sus, vai ce sus te-ai suit!

Raminind totusi rob neputintei.

Mergi cu pasul maret, insa esti un microb,

Esti puternic in sfera ta mica.

Tu cu mintea esti zeu, dar cu firea esti rob,

Te inalti, dar ramii tot nimica.

Ce folos ca planezi peste-al lumii talaz

Cu coroana funebra pe frunte?!

Cit traiesti tot visezi si mai sus sa te-nalti –

Vei muri ca toti mortii din lume.

Om sarac si trufas! In orgoliul tau

Poti sa zbori mai departe de stele,

Dar stapinul de veci este El – Dumnezeu,

Numai El te va duce in ceruri.

Doar in El fericit vei ajunge sa fii!

Nu mai sta ingimfat: Intelege!

Face Lui sa te-inchini – vei trai vesnicii,

Ai posibilul azi, deci: Alege!

Autor necunoscut.

Advertisements