Trei savanti discutau. Unul zicea: “Eu nu cred ca exista suflet. De cite ori am facut rezectia omului, nu l-am vazut. Astfel am ajuns la concluzia ca nu exista”. Celalalt la contrazis: “Cu asemenea judecata, la ce vom ajunge? De cite ori am deschis cutia craniana, am operat pe creier, dar nu am gasit mintea. Inseamna oare aceasta ca ea nici nu exista?!”. Iar al treilea a zis: “Iar eu de cite ori am facut operatii la inima, am taiat-o in fragmente, insa dragoste nu am gasit… Asa e si cu sufletul. Faptul ca nu l-ati vazut, inca nu inseamna ca el nu exista!”

Omul este o “lungime temporara” in lume. Dumnezeu l-a creat pe om din pulberea pamintului si i-a suflat in fata suflarea vietii – suflet viu, rational.

Materialistii afirma ca omul nu are suflet. Toate particularitatile sufletesti – sentimentele, imaginatia, vointa – ei le considera reflexe, care functioneaza drept raspuns la impulsurile exterioare exercitate asupra creierului omenesc. Comform convingerilor lor, omul care simte, se bucura sau sufera este pur si simplu un automat care reactioneaza pasiv la toate impulsurile spontane ale lumii inconjuratoare.

Materialistii nu recunosc sufletul, fiindca nu-l vad: “nu vad – nu cred!”. Totodata ei nu vad curentul electric, undele magnetice si radioactive, nu vad Galaxiile infinite, stelele indepartate si atomii minusculii, insa cred ca exista. Oare este omul capabil sa-L vada pe Dumnezeu, daca nu poate vedea toate imparatiile Lui?!

Sufletul este nemuritor. Omul poate fi comparat cu o carte: trupul lui este foaia, coperta, machetata frumos si placut, iar sufletul sunt ideile din aceasta carte. Daca ar fi sa arunci cartea in foc, va arde hirtia, iar nu gindurile scrise pe ea.

Asa precum corpul are mai multe membre, si toate impreuna formeaza omul, la fel si sufletul are mai multe membre: mintea, constiinta, vointa, cugetele care osindesc si indreptatesc; dar sufletul e unul si aceasta este omul launtric.

Sa luam un exemplu: Dupa ce a lucrat in cimp, omul intra si zice: “Cit de tare m-am prafuit” si scutura praful de pe haine. Aici prin cuvintul “eu” se subinteleg hainele. Vine de la serviciu, se culca pe divan si zice: “Cit de tare am obosit!”. Aici prin cuvintul “eu” se subintelege corpul. Iar cind asculta o muzica buna sau i se intimpla vriun eveniment placut – a fost inmatriculat la universitate, a intilnit un om drag – spune: “Cit de fericit, cit de bucuros sunt!”. Aici “eu” nu semnifica haina, nici corpul nostru, ci sufletul. Vazind frumusetea lumii, naturii, diverselor culori in diferite combinatii, le receptionez nu materialnic, ci spiritual, duhovniceste. Si este necesar sa punem pe primul loc nu trupul, creindu-i toate inlesnirile, ci sufletul. Cind vom crea bunurile pentru suflet – credinta in Dumnezeu, viata comform poruncilor Lui, dragostea pentru aproapele, – atunci sufletul va afla pace si liniste.

“Pentru ca ce-i va folosi omului, daca va cistiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?”(Mat. 16:26)

Iar voi in ce va aflati pacea, in bunurile matreriale sau in dragostea  Lui Dumnezeu?

Advertisements