Grigore Vieru- ecoul unei iubiri de Patrie

S-a nascut intr-un univers al non-culorilor sufocat de efemer, dar s-a hranit din radiosul curcubeu, crezind in eternitate; a impartit totul cu pamintul dar a adus elogiu cerului; vocea sufletului i-a fost ragusita dar a rostit versuri sublime; au cazut lacrimi iar el le-a impletit cu dragoste.

Grigore Vieru – calauzitorul poporului roman, folosind poezia, pentru a-si cinta dragostea de tara, de limba, visind la unirea prin cuvint, bunatate si iubirea aproapelui.

„Oameni refuzind

Sa duca un steag,

Sa se arunce in lupta.

Ei cred ca stau

Acasa , pe prag

Cind, de fapt,

Stau pe-o harta rupta…”

(Pe ruinele unei cetati)

A lasat praful asternut pe cuvintele stramosilor, scriind pe el cu degetul vorba-si „strimta si pripita”. A reimprospatat versurile societatii , in care cuvintele evadeaza si se cupleaza cu nebunia. Si cel mai importanta este ca versurile emise de el, produc ascultatorului o vibratie, o miscare intima spre inalt. Creatia sa a prins radacini in sufletele noastre, punindu-si in ceea ce facea o parte si din sufletul sau.

„Locuiesc la marginea

Unei iubiri.

La mijlocul ei

Traieste credinta mea.

Locuiesc la marginea

Unui cantec.

La mijlocul lui

Traieste speranta mea.

Locuiesc la marginea

Unei paini.

La mijlocul ei –

dragostea mea pentru voi.”

Poezia sa oglindeste reciproc aforismul si imaginea poetica. Intelepciunea este incarcate de emotii. Ea devine o reflectie a  unei oglinzi imaginative, marindui expresivitatea. Prin poezie , el si-a slujit Patria, avind contributia sa la reconstruirea si redefinirea identitatii si unitatii poporului roman.

„Fiule, sa nu

Calci de sus,

Sa nu inconvoi spinarea.

Sa mergi frumos si demn,

Si nezgomotos,

Cum merge pe obraz

Lacrima celui care-a invins.”

(Sa mergi frumos)

A stiut sa traiasca fara ca ceasornicul ce masoara timpul sa-i destrame gindul. Sufletul incet i-a alunecat din trupul slabit, ridicindu-se catre cer devenind un inger inaripat continuindu-si existenta prin poeziile sale. Sufletul i se va reintoarce la fiecare rostire a versului sau, invaluind  prezenta, precum soarele imbratiseaza in taina luna, soptind dorul nemarginit al inceputurilor.A invatat sa traiasca intr-un univers ce geme, acum va asculta tacerea. „Tacere cazand pe tacere se-aude.”

Advertisements